miercuri, 2 iulie 2014

Sfârșit de an școlar 2013-2914


„Scoala”, cuvant atat de familiar si totusi … atat de complicat

           Cuvântul ne duce, în primul rând, cu gândul la acel loc unde fiecare îşi începe sau şi-a început călătoria spre cunoaştere, o cunoaştere încărcată de taine pe care nu le poate bănui nici cel ce păşeşte timid spre învăţătură, dar nici cel ce are menirea să dirijeze acest mers al învăţăcelului. 
       Şi când te gândeşti că în viaţă ai realizări cu adevărat numai pentru că ai avut parte de şcoală?!…


     Cuvântul poate fi perceput în diverse sensuri: instituţie de învăţătură, clădire, elevi, cadre didactice, studiu, pregătire excelentă, măiestrie desăvârşită, organizarea procesului de instrucţie şi educaţie, mijloc, sistem de formare, de instruire …
     În această şcoală se dă o luptă cu adevărat pentru a exprima o formă a gândului, a lua o atitudine pentru a elimina obişnuitul şi pentru a determina elevul să aspire spre cunoaştere, spre dezvoltarea capacităţii de ierarhizare a propriilor pasiuni, înclinaţii.
Munca însăşi, desfăşurată aici e făcută cu pasiune. Învăţătorii şi profesorii şcolii duc o muncă asiduă, o muncă ce a condus spre o afirmare demnă.
      Spre sfârşit de an şcolar putem să constatăm că efortul nostru s-a materializat în rezultate frumoase.
     
Finalul de an școlar este un bun prilej de a mulţumi părinţilor şi elevilor Şcolii Gimnaziala IPOTEȘTI pentru colaborarea şi interesul sporit, manifestat în asigurarea procesului de instrucţie şi educaţie, urându-le
  „Sănătate şi o vacanţă  plăcută!”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu