miercuri, 29 iulie 2015

ȘCOALA DE VARA „SURPRIZELE VACANȚEI” 2015


            Pentru al patrulea an consecutiv clopoțelul Școlii de Vară „Surprizele vacanței” a sunat din nou la Școala Gimnazială Ipotești, adunând 31 de participanți din rândul elevilor școlii noastre, al altor școli din județ, dar și elevi reveniți în vacanța de vară, care studiază la școli din străinătate (Anglia, Italia, Grecia). Activitățile proiectului s-au desfășurat în săptămâna 20-25 iulie.

Proiectul a fost coordonat și în acest an  de profesorii Violeta Cercel și Loredana Corjuc.                                                                                   Partenerii proiectului:
·                 Auchan, Suceava – sponsorizare
·                 Aqua Carpatica - sponsorizare
·                 Laura Cercel, student Universitatea Tehnică Cluj – îndrumator  activitate pictură
·                 Școala Gimnazială ”Vasile Tomegea”, Boroaia – școala parteneră
·                 Ziarul „Monitorul de Suceava” - mediatizare
·                 Tipografia „Celestin” Suceava – personalizare tricouri, diplome
·                 Părinţii elevilor participanţi - finanțare




Scopul programului a fost acela de  oferirea unei alternative de petrecere a timpului liber din vacanţa de vară elevilor, în vederea îmbogăţirii experienţelor de învăţare prin noi strategii şi metode de învăţare nonformală.
Obiectivele urmărite în cadrul programului au fost dezvoltarea competenţelor cheie ale elevilor prin desfăşurarea activităţilor organizate pe diverse cercuri, stimularea interesului pentru lectură, a creativităţii şi încrederii în forţele proprii,intensificarea colaborării şcoală – familie.




  Ativitătile s-au desfăşurat după un program educativ non-formal, conceput şi aplicat pentru a stârni în rândul copiilor interesul pentru un alt mod de a descoperi și a învăța lucruri interesante şi utile în viață.

Am început activitățile din săptămâna ”SURPRIZELE  VACANȚEI!” cu jocuri prin intermediul cărora  să ne cunoașten mai bine, să devenim un grup unit, sa fim toți prieteni ...  Am realizat o pânză de păianjen foarte bine țesută care ne-a arătat că așa vor fi și relațiile noastre  în săptămâna care va urma.
Deschiderea programului s-a concretizat prin desfășurarea activității ”Ziua prieteniei” la Mc Donald ‘s, Suceava, unde participanții au creat flori, urmată de activitățile cercului de pictură și artă ”Fantezii de vară”.
 Păstrând tradiția anilor trecuți și anul acesta am pictat pe pânză, bineînțeles cu ajutorul Laurei. A devenit o tradiție această activitate, nu ne putem imagina săptămâna fără să realizăm ceva frumos, durabil, care să ne amintească peste ani de aceste momente frumoase petrecute împreună.
 Inedit, anul acesta am îmbgățit activitatea  de creație prin metode noi: modelarea lutului, realizarea tablourilor prin tehnica equilling, modelarea baloanelor ( activități coordonate de doamna profesor Elena Popescu)
Dl. profesor Mihai Lungoci,de la Palatul copiilor, Suceava i-a încântat pe elevi cu cântecul ”Broasca testoasă”,  cântec pe care aceștia l-au fredonat în următoarele zile.
Concursurile sportive,  ștafetele vesele, jocurile desfășurate în limba engleză, sub îndrumarea doamnei profe







sor Codruța Iațcu, au dat farmec întregului program.
Ne-am început cea de-a patra zi cu o plăcere dulce, răcoroasă făcănd o vizită la fabrica de înghețată Betty Ice, după care am poposit la piscina din zona de agrement din Gura Humorului. Spre seară am admirat peisajul mirific din Cheile Zugrenilor, unde am și înnoptat.
Ultima zi a școlii de vară am petrecut-o escaladând ”Pietrele
Doamnei” din Munții Rarău. Traseul spre Pietrele Doamnei din Rarău a început de la hotelul cu acelaşi nume. Priveliştea merită şi stâncile  impresionează.

Evaluarea programululi a fost realizată pe traseu, în autocar, fiecare participant prezentând la microfon impresiile personale si dorința de a participa și în anul viitor . 

Cuvintele cheie au fost „ cele mai frumoase amintiri, încântare, entuzism, bucuria de a petrece clipe frumoase cu prietenii, de a învăța lucruri noi, de apetrece timpul liber  într-un mod eficient”.  

marți, 16 iunie 2015

Pășind prin poarta maramureșeană spre tradițiile locului

        Vastul ţinut istoric al Maramureşului, este considerat una din cele mai bine păstrate zone ale Europei .

 Încă mai există vechi tradiţii datorită munţilor înalţi care adăpostesc lunga depresiune din toate părţile. Moroşenii, aşa cum se auto-intitulează oamenii din Maramureş, sunt ospitalieri, le plac compania şi discuţia.Oricine ajunge în Maramureş din est, prin Pasul Prislop, care separă munţii Maramureşului de munţii Rodnei, poate observa imediat caracterul definitoriu al aşezărilor maramureşene. Satele sunt mari, adesea destul de compacte, iar casele sunt aliniate la drumul care urmează valea râului.

MĂNĂSTIREA  BÂRSANA


MĂNĂSTIREA  BÂRSANA

MĂNĂSTIREA  BÂRSANA
MĂNĂSTIREA  BÂRSANA

MĂNĂSTIREA  BÂRSANA
MĂNĂSTIREA  BÂRSAN
Casa memorială GEORGE COȘBUC


Casa memorială GEORGE COȘBUC
Casa memorială GEORGE COȘBUC

PISCINA CU APA SARATA DE LA HOTEL SALINA DIN OCNA ȘUGATAG
























MEMORIALUL  VICTIMELOR COMUNISMULUI
MEMORIALUL  VICTIMELOR COMUNISMULUI



MEMORIALUL  VICTIMELOR COMUNISMULUI
CIMITIRUL VESEL SĂPÂNȚA
CIMITIRUL VESEL SĂPÂNȚA




Adăugaţi o legendă







CASCADA CAILOR

vineri, 20 martie 2015

Cercul pedagogic al coordonatorilor de proiecte și programe educative școlare și extrașcolare, componenta activități extrașcolare,


Vineri, 13 martie 2015,  la Școala Gimnazială Ipotești s-a desfășurat Cercul pedagogic al coordonatorilor de proiecte și programe educative școlare și extrașcolare, componenta activități extrașcolare, coordonat de Inspectoratul Școlar al Județului Suceava.
Agenda cercului pedagogic a cuprins prezentarea școlii, proiectarea activităților extrașcolare, activități demonstrative, diseminarea activităților extrașcolare și, în final, au fost exprimate anumite concluzii în legătură cu întreaga activitate.  
În cadrul cercului a fost lansat Caietul metodic ”Barometrul reușitei școlare”- Oferta activităților extrașcolare, nr.6/2015, coordonat de inspector școlar pentru educație permanentă al I.S.J. Suceava, prof. Tatiana Vîntur, prof. Loredana Corjuc, coordonator de proiecte și programe educative școlare și extrașcolare și directorul unității școlare, prof. Violeta Cercel.

            Au participat peste 40 de coordonatori de proiecte și programe educative școlare și extrașcolare din județul Suceava.


           Activitățile demonstrative au vizat modalități de acțiune și activități extrașcolare desfășurate în contexte de învățare formale și nonformale, apelând la o varietate de activități: ”Lumină, sunet și culoare” - cerc de pictură, coordonat de prof. Avădănei Lăcrămioara și prof. Lungoci Mihai; ”Micii sculptori” - atelier de sculptură, prof. Ignătescu Toader; ”Prietenii poveștilor” - club de lectură, prof. Lungoci Dana și prof. Hladiuc Dana, ”Salvați planeta!”- scenetă, prof. Mirăuți Simona și prof. Airinei Cristina; ”Jocul medieval între interacțiune și comunicare” - concurs medieval, prof. Catrinar Marcel.














Activitatea s-a încheiat cu un jurnal al cercului în care participanții au avut libertatea de a-și înșira gândurile și impresiile pe o simplă foaie de hârtie:


  • ”Azi, primăvara a sculptat momente frumoase la școala Ipotești, spunând povestea muncii, a vieții și a bucuriei. La cercul de pictură m-a fascinat jocul nisipului și înfiriparea artei. Am intrat într-un spațiu de poveste. Am frământat idei și emoții alături de participanți. Am numărat pagini frumoase, fiecare cu stropi de sudoare și efort de creație. Am ascultat cum crește Altfel viața.

  • ”În școala în care am fost primiți există suflet, determinare și diversitate. Mi-au plăcut activitățile din cadrul cercului de sculptură, vigoarea maestrului popular și îndemânarea novicilor. Jocul medieval inedit și foarte incitant pentru elevi mi-a trezit în minte filmul Harry Potter și interesul pentru istorie al tuturor elevilor. ”

  • ”Am fost personaj într-o piesă de teatru, am sculptat o mască într-un atelier în care meșterul, hâtru de felul lui, ne-a oferit o imagine eternizată a sinelui…Am cântat la acordeon, am fost un copac ce lupta pentru mediu, am dansat într-o superbă rochie medievală, am citit o poezie cu glas de ghiocel firav și m-am eternizat mai apoi, în paginile unor reviste cu un palmares impresionant. Am fost alături de oameni calzi, colegii mei și de gazde, frumoase, delicate și proaspete precum primăvara”, 























  • ”Am avut bucuria ca într-o zi mohorâtă de martie să ajung într-o școală veselă, plină de culoare, de energie pozitivă, de copii și profesori harnici. Am descoperit cu surpriză, uimire și încântare (în egală măsură) un loc minunat, sfințit de sufletele dascălilor, de dăruirea lor, de inocența și frumusețea elevilor. Comorile se ascund, de regulă, în locuri mici, departe, greu de ajuns, dar azi am găsit o comoară de școală la un pas de citadelă în care voi reveni cu drag ori de câte ori se va ivi ocazia.”


  • ”Muncă de echipă, realizată cu talent și pasiune sub semnul excelenței!” Inițiativă – Perseverență – Obiectivitate – Tenacitate – Exuberanță – Strategii pertinente – Tinerețe – Inteligență. Căldură, cultură, artă!”