joi, 3 august 2017

Școala de vară „SURPRIZELE VACANȚEI”

Școala de vară „SURPRIZELE VACANȚEI- ziua a patra

             „Incursiuni în epoca medievală a Sucevei”- drumeție, vizitarea Cetății de Scaun a Sucevei, jocul educativ „Descoperă comoara din cetate”.
       Am vizitat cetatea cu vizionarea proiecțiilor din săli. Umbrele fragmentare de călăreți însoțite de zgomotele specifice, umbrele de gardieni și zgomotele ce reprezintă străjeri în mișcare  i-au transpus pe elevi în perioada lui Ștefan cel Mare.
Periplul prin cetate s-a încheiat cu jocul „Descoperă comoara din cetate” : elevii au fost împărțiți în cinci echipe, fiecare echipă a primit un nume specific epocii medievale, apoi echipele au pornit in cauraea comorii. Comoara putea fi descoperita doar dacă știau să răsundă la întrebările pe care le găseau scrise pe bilețelele descoperite pridn diverse locuri din cetate.
















           La final au fost premiate echipajele care au descoperit cetatea, ei demonstrând ca știu istorie de la orele de curs dar au fost atenți și la explicațiile domnului muzeograf.
        Am încheiat ziua cu o activitate de îndemânare și creație la Mc Donald s .












miercuri, 2 august 2017

Școala de vară „SURPRIZELE VACANȚEI”

                                   Școala de vară „SURPRIZELE VACANȚEI- ziua a treia


       A treia zi am petrecut-o la baza de agrement „NADA FLORILOR” din Fălticeni - o modernă oază de relaxare.

             Pentru că am prins cea mai călduroasă perioadă din  an, ne-am gândit să profităm de căldura verii  fără ca aceasta să ne sufoce , alegând o activitate foarte atractivă pentru toți. 

      











                  Nu puteam pleca din Fălticeni fără să vizităm  Muzeul Apelor.

Bun pedagog, cu dragoste faţă de mediul înconjurător, profesorul emerit Vasile CIUREA a întemeiat, în 1914, primul muzeu din Fălticeni. Muzeul prezintă lumea cercetătorilor Emil RACOVIȚĂ, Grigore ANTIPA, Paul BUJOR şi Ion BORECA, exponatele de aici reliefând contribuţiile ştiinţei româneşti în domeniul hidrobiologiei. 

„Meleagurile sucevene au oferit un bogat material de studiu pasiunii mele în formare. Muzeul este o încununare a activității mele, în special de oceanolog: l-am înzestrat cu sute de animale, pe care le-am adus din cele trei oceane, multe unice nu numai în România, ci raportat la marile muzee ale planetei. Am vrut astfel să refac și să îmulțesc vechea colecție de animale acvatice din vremea care mă leagă de profesorul CIUREA. El este conceput ca un muzeu – fără pereche în lume – al apelor. Dar pentru a nu întârzia bucuria de a dărui oamenilor un obiectiv deosebit, i-am spus muzeul de științe naturale. Însă structura și exponatele fac precizia cuvenită aici, în Fălticeni, ne aflăm într-un muzeu al apelor.” (Mihai BĂNCESCU)

              













marți, 1 august 2017

Școala de vară „SURPRIZELE VACANȚEI”

Școala de vară „SURPRIZELE VACANȚEI- ziua a doua

              Cea de-a doua zi a fost dedicată distracție și emoției la înălțime în aer liber. 

Escalada Park- locul unde  abilitatea corporală, concentrarea și autodepășirea sunt dezvoltate la fiecare pas.