“ Să ţii în palmă sufletul unui copil este, cu siguranţă, un privilegiu; să fii important în viaţa unui copil este, poate, un dar divin.” “ Tot ceea ce n-avem la naştere şi de care avem nevoie când suntem mari, ne este dat prin educaţie. Aceasta ne vine de la natură, de la oameni sau de la lucruri.” ( J. J. Rousseau )
joi, 29 noiembrie 2018
Proiectul caritabil „DĂRUIM ZÂMBETE”
Demnă de remarcat este implicarea membrilor comunităţii locale, a primăriei, a consiliului local şi a firmelor din Ipoteşti. Chiar dacă ora de începere a fost 10.00, micii comercianţi au venit cu mult timp înainte pentru a găsi un loc cât mai bun pentru expunerea produselor. Cei care au venit mai târziu au găsit cu greu un colţişor pe care să-şi aşeze marfa.
Ofertă bogată la târg, de la prăjituri şi zacuscă, până la miere, sarmale şi decoraţiuni. La numai 3 ani, Elias Hreceniuc, în grupa mică la grădiniţa din Ipoteşti, avea la vânzare zacuscă, dulceaţă de căpşuni şi de gutui, zacuscă de opintici, „totul bio”, după cum ne-a spus.Miruna Botnariuc, în vârstă de 8 ani, în clasa a II-a, ne-a convins să cumpărăm miere de albine, atât prin ambalajul atractiv, cât şi prin prezentarea beneficiilor acesteia.Cu patru copii la şcoală şi la grădiniţă, Aurica Aioanei a adus la vânzare dulceaţă de casă, „din cireşe negre amare de Tişăuţi”, zarzavat, suc de roşii, prăjituri, compoturi, zacuscă „de opintici culeşi de la Udeşti”, zacuscă de ciuperci albe, magiun, brioşe de post, brioşe cu ou şi decoraţiuni făcute de copii. Daniela Hreceniuc a venit cu o oală de 30 de kilograme de sarmale fierbinţi, la care s-a făcut coadă imediat. Întreb cât timp i-a luat să pregătească asemenea cantitate de sarmale. „O zi întreagă. La unu noaptea le-am pus la fiert, ca să le aduc aburinde”, răspunde ea.
La finalul concursului de colinde, la care au participat toate clasele de la şcoala din Ipoteşti şi copiii de la Dorohoi, Cornel Manaz şi consilierul local Viorel Hreceniuc au urcat pe scenă cu cutia cu nuci pentru numărătoare. În sfârşit, s-a aflat câte au fost: 1.052 de nuci. Cea mai apropiată estimare a fost făcută de Paula Sticea, care a apreciat că în cuvă sunt 1.053 de nuci. Pe aproape au fost şi Ionela Nisteriuc şi Viorel Hreceniuc, ambii estimând că în cutie se află 1.050 de nuci. Pentru ei, organizatorii au acordat un premiu special, respectiv posibilitatea de a face o donaţie de 1.000 de lei pentru o familie din Ipoteşti, cu copii la şcoală, aflată în situaţie financiară dificilă. Banii pentru donaţie au fost oferiţi de fostul nostru coleg, Adrian Baciuc. El şi Viorel Hreceniuc au vizitat duminică o familie cu şase copii, al căror tată a murit în urmă cu câteva luni, într-un accident rutier, şi le-au oferit cei 1.000 de lei.
Parteneri în proiectul caritabil „Dăruim zâmbete” sunt Primăria şi Consiliul Local Ipoteşti, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani, Complexul de apartamente ”Floare de Colţ” Dorohoi, firmele Mateo Rustic Construct şi Manaz Montage, din Ipoteşti, Consiliul Reprezentativ al Părinţilor de la Şcoala Gimnazială Ipoteşti şi cotidianul Monitorul de Suceava.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu