,, Dacă stai să
judeci oamenii, nu ai timp să-i iubeşti “ (Maica Tereza)
De câte ori n-am judecat, de câte
ori n-am judecat greşit, de câte ori nu am văzut bârna din ochiul nostru, ci
mai degrabă paiul din ochiul altuia?
Etichetăm imediat fără să cunoaştem îndeaproape
Omul, nu avem răbdarea necesară
ascultării, cunoaşterii, descoperirii celuilalt
si de cele mai multe ori ratăm şansa revelaţiei, acea descoperire
neaşteptată a unui adevăr ascuns.
Trăim într-o perioada în care,
după cum afirma prozatorul Marin Preda, ,,timpul nu mai avea (are) răbdare cu
oamenii’’. Însă noi, oamenii, trebuie să
avem răbdarea de a ne deschide sufletul către ceilalţi, de a renunţa la formularea
şi emiterea prejudecăţilor şi atunci vom descoperi că avem timp să-i iubim şi să convieţuim paşnic în aceeaşi
dimensiune.
Acest aspect l-am surprins şi în
proiectul educaţional intercultural ,, Unitate în diversitate’’ în care, pe
lângă cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor specifice fiecărei culturi -
romană, polonă, rromă - am urmărit
cultivarea toleranţei intre etnii, recunoaşterea şi respectarea diferenţelor
culturale prin valorificarea pozitiva a celorlalte culturi.
Acest proiect este desfăşurat de
Scoala Gimnaziala Ipotesti, coordonator Airinei Cristina in parteneriat cu Şcoala
Gimnazială ,,Henryk Sienkiewicz’’,din Soloneţu Nou,
Cacica, coordonator Saleniuc Tabita (elevi poloni), si Colegiul Tehnic
,,Alexandru Ioan Cuza’’, coordonator Jipa Adina (elevi rromi).
Prima activitate a proiectului
,,Să ne cunoaştem!” s-a desfăşurat în
perioada noiembrie – decembrie 2012 şi s-a concretizat prin întâlnirea copiilor
implicaţi şi crearea unor albume de
prietenie facilitand cunoasterea si imprietenirea acestora.
Cea de-a doua activitate
desfăşurată în luna martie 2013 ,,Primăvara din sufletul copiilor” a constituit
un prilej deosebit pentru prezentarea tradiţiilor poloneze, costumelor tradiţionale,
dansului specific acestei culturi. Această activitate a fost urmată de un
atelier de creaţie cu tema ,, Mărţişoare literare”(activitate dedicată marelui
povestitor Ion Creangă).
Mesajul activitatii ,, Diferiti,
dar totusi… aceiasi” , aprilie 2013, a vizat ideea tolerantei intre oameni
indiferent de etnia din care fac parte.
Activităţile următoare vor implica elevii
şi profesorii coordonatori în realizarea unor materiale în care vor prezenta
aspecte culturale, istorice şi tradiţii locale.
Evaluarea proiectului prevede
realizarea unei reviste la care vor participa toţi elevii implicaţi prezentând
imagini, articole, impresii despre activităţile desfăşurate.
Prof. coordonator, Cristina Airinei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu