sâmbătă, 7 iulie 2012

Concursul ,, Poftiți la tetru!” ajuns la cea de-a treia ediție


Cea de-a treia-a ediție a Concursului național „Poftiţi la teatru!” s-a desfășurat  în acest an la sala Dom Polscki Suceava. Competiția a fost organizată de Școala cu clasele I-VIII Ipotești, reprezentată de prof. Marian Guzu, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Compania Teatrală Bucovina și Primăria Comunei Ipotești. În acest an ne-am bucurat de sprijinul oferit de părinții care s-au implicat în buna desfășurare a concursului.
Coordonatorii concursului, prof. Violeta Cercel, prof. Loredana Corjuc împreună cu organizatorii, și-au propus să descopere cât mai multe talente şi să le promoveze în competiţii naţionale.
Juriul a fost compus din doamna Brînduşa Dăscălescu – preşedinte al Companiei Teatrale Bucovina (președintele juriului),  Toader Ignătescu- sculptor, Mihai Lungoci – profesor  Palatul Copiilor, Suceava.
Talentul, seriozitatea, imaginația, creativitatea, pasiunea și dăruirea au caracterizat personajele interpretate cu har și spontaneitate de cei peste 170 de preșcolari și elevi din ciclul primar și gimnazial proveniți din unități de învățământ din județele  Tulcea, Botoșani, Arad si, bineînțeles, Suceava, cu școli și grădinițe din localitățile: Fundu Moldovei, Siret, Fălticeni, Baia, Bogdănești, Udești,  Drăgușeni, Fântâna Mare, Siret, , Grănicești, Dumbrăveni, Boroaia, Dorohoi și Ipotești.
         Secțiunile abordate în cadrul concursului au fost scenetă, parodie, monolog, dramatizare și creație proprie, evaluate după următoarele criterii: piese adecvate vârstei copiilor,  ritm, intonaţie şi mimică corespunzătoare mesajului transmis prin text, decoruri şi costume adecvate personajelor interpretate, coloană sonoră adecvată momentelor de spectacol, originalitatea interpretării.

Un pedagog de scoala noua
Trofeul .. POFTIȚI LA TEATRU!  a ajuns la Școala cu  Clasele I-VIII Drăgușeni –  care s-a prezentat cu piesa ,,Un pedagog de școală nouă”.
MARELE  PREMIU a fost obținut de  G.P.N. Siret ,, Petru Mușat”, cu piesa “ Lăsați Terra să trăiască”
La gimnaziu premiul I a fost obținut de  Școala cu clasele I-VIII Ipotești cu piesa Chirița in provincie, premiul  II -  Școala nr 17 Botoșani cu piesa D-l Goe, iar  premiul III de Școala cu clasele I-VIII Udești cu piesa Soacra cu trei  nurori.
         La ciclul primar premiul I a revenit  Școlii cu clasele I-VIII Bogdănești  care a prezentat piesa Sus la țața Floare...e clacă mare, premiul II a fost obținut de Clubul copiilor Dorohoi  cu piesa “Ce mai faci, bunico?”, iar    premiul III de Școala cu clasele I-VIII „Al.  I.  Cuza” Fălticeni cu piesa “Prostia omenească”
Cei mai mici concurenți , de la G.P.N. Nr. 1 Gulliver Suceava și G.P.N. Grănicești au încântat publicul cu piesele   – “Un pisoi nevinovat”,  Buculei Ștefana- premiul I, “Mereu întârziată”,  Scotnițchi Alexandra- premiul II și “Moș Ion Roată și Unirea ” adaptare prezentată de G.P.N. Grănicești – premiul III.
Comandar Monica Elena de la Școala cu clasele I-VIII “M. Sadoveanu” Grănicești , Octavian Halici de la Clubul copiilor Dorohoi și Zagan Bianca de la Școala cu clasele I-VIII Ipotești, Suceava s-au remarcat în cadrul concursului primind din partea juriului premiul întâi pentru interpretare.
Concursul de anul acesta a adus, ca noutate , trupe care au interpreta pise cu teme ECO, ca exemplu  G.P.N. Siret ,, Petru Mușat cu piesa “ Lăsați Terra să trăiască” și Școala ,, Mihail Sadoveani” Grănicești care au interpretat piesa ,, Of,  e-urile  astea!
În spatele rezultatelor obținute sunt eforturile copiilor, ale dascălilor îndrumători și, nu în ultimul rând, ale părinților.       


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu