luni, 21 ianuarie 2013

Mihai Eminescu - În Memoriam... Luceafărul



Sub titlul „Mihai Eminescu - În Memoriam... Luceafărul” preşcolari, şcolari din învăţământul primar şi gimnazial ai Şcolii Ipoteşti, elevi ai Palatului Copiilor Suceava,  profesori şi bibliotecari, au desfăşurat, vineri 18 ianuarie 2013, în cadrul proiectului educativ integrat de tip cross-curricular „Împreună...  pentru o lume mai bună”, o activitate educativă în cinstea marelui poet Mihai Eminescu. Activitatea a fost găzduită de Biblioteca Bucovinei I. C. Sbierea, unde copiii au recitat poezii din creaţia marelui poet, au cântat melodii compuse pe versurile poetului şi au realizat lucrări plastice cu acelaşi subiect.
Scopul activităţii a fost acela de a senzibiliza  elevii în faţa frumosului din literatură, muzică, pictură într-o lume dominată de tehnică, unde zi de zi suntem martorii unei schimbări radicale în viaţa elevilor noştri, care cu greu mai citesc o carte, fiind atraşi mai mult de computer şi televizor.
„Cu penetul ca sideful”, „Revedere”, „Pe lângă plopii fără soţ”, „Sara pe deal” ...sunt doar câteva din poeziile care au reînviat prin glasurile copiilor chiar dacă aceştia aveau doar 3-4 anişori sau 10-15. Sub îndrumarea prof. înv. preşcolar Luca Cornelia, prof. înv. primar Lungoci Daniela, prof. Dumitrana Liliana, prof. înv. primar Hladiuc Dana, prof. Moisan Oana şi prof. Mihai Lungoci un număr de peste 100 de copii au participat cu emoţie la sărbătorirea marelui poet naţional.












Prin amabilitatea domnului Cărăbuş Gheorghe Gabriel, managerul bibliotecii judeţene, proiectul va continua cu activitatea „Mari povestitori ai neamului românesc” care va avea loc pe data de 14 martie 2013, în incinta bibliotecii, activitatea dorindu-se a fi tot una de tip integrat în care literatura, muzica şi pictura să dezlănţuiască în sufletul micilor artişti dorinţa de a păstra vie în amintire imaginea unor mari povestitori români.


joi, 17 ianuarie 2013

"Dimensiuni civice in zona adolescentei"


Incepand cu 1 septembrie 2012, in scoala au debutat primele activitati ale  proiectului “Dimensiuni civice în zodia adoloscenţei”.

Proiectul este initiat de Fundatia Speologica „Club Speo Bucovina”, in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean Suceava.

                        Prin obiectivele sale, proiectul urmareste :

1. Infiintarea unei retele de cluburi scolare „CIVITAN 14” in 10 localitati din judetul Suceava;

2. Dezvoltarea abilitatilor de cetateni activi  membrilor  cluburilor „CIVITAN 14” vizand initiativa, creativitatea, spiritul de echipa, capacitatea de a identifica si utiliza resurse; planifica si organiza  activitati;

3.Angajarea membrilor retelei in 10 proiecte concrete adresate comunitatilor acestora. 
Beneficiarii proiectului vor fi :

· 150 elevi de la ciclul gimnazial, cu varste cuprinse intre 12- 14 ani, membri ai retelei „CIVITAN 14;

· cel putin 10 cadre didactice,coordonatori ai clubului;  

· 10  scoli din  localitatile unde se dezvolta  reteaua cluburilor „CIVITAN 14.



Iata activitatile care au avut deja loc in scoala noastra:

· Prezentarea  proiectului catre elevii scolii si cadrele didactice;

· Selectarea membrilor clubului (click lista);

· Dotarea clubului CIVITAN 14  cu aparat fotografic, reportofon, memorie USB;

· Dotarea membrilor clubului cu rechizite necesare in activitatea lor;

· Desfasurarea atelierelor cu tema  „ABC-ul întocmirii unui proiect”-noţiuni teoretice, aplicaţii pe baza ideilor sugerate de elevi;


                Elevi selectati pentru clubul ,,Civitan 14” Ipotesti


Cl a VII-a         1. Timoficiuc Roxana


                         2. Hreniuc Denisa


                         3. Cosovan Cristina Irina
                         4. Tcaciuc Stefan
                         5. Aramescu Madalina
                         6. Strut Alexandra
Cl a VI-a           7. Bobu Andreea
                          8. Stan Ionut
                          9. Rusu Luiza
                          10. Gulei Alexandru Mihaita
                          11. Onofrei Teodor
                          12. Duciuc Damaris
                          13. Duciuc Daniela Veronica
                          14. Dura Eduard
                          15. Petraru Ionut
Cl. a V-a             16. Cozmiuc Gabriel
                           17. Regus Alexandru

Proiectul va avea o durata de 10 luni si se va incheia la 30 iunie 2013.

Uram mult succes in activitate Clubului „CIVITAN 14” al scolii noastre!

duminică, 13 ianuarie 2013

PATRULA DE RECICLARE

PATRULA DE RECICLARE

                 Patrula de reciclare este un proiect realizat de Asociaţia Română pentru Reciclare – RoRec în parteneriat cu Primăriile şi/sau Inspectoratele Şcolare Judeţene din județele în care Primăriile şi Asociaţia RoRec colaborează, prin implementarea de campanii de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) şi în vederea creării unei infrastructuri coerente de colectare a acestui tip de deşeuri.Patrula de reciclare se desfăşoară sub forma unui program educaţional de protecţie a mediului, centrat pe colectarea şi reciclarea DEEE în unităţile de învăţământ, pentru a contribui la atingerea obiectivelor cantitative impuse de normele europene, anume de 4 kilograme/locuitor anual.
Ediţia 2012-2013 a proiectului Patrula de reciclare a debutat pe 20 septembrie 2012 și s-a desfăşurat într-un număr extins de unităţi de învăţământ pre-şcolar şi pre-universitar până pe 15 iunie 2013.
Patrula de Reciclare și-a desemnat câștigătorii cu prilejul Zilei Mondiale a Mediului.Au fost implicate 42 de unități școlare din județ care au reușit să colecteze peste 26.000 kg de deșeuri electrice și electrocasnice.
Premiul I a fost obtinut de patrula de reciclare de la Scoala Gimnaziala nr.2 Vatra Dornei.
De asemenea au mai fost premiate unitățile școlare:Colegiul Tehnic ”Petru Mușat” SuceavaȘcoala Gimnazială IpoteștiȘcoala Gimnazială BaiaColegiul Național ȚM.Eminescu” SuceavaȘcoala Gimnazială PătrăuțiȘcoala Gimnazială Coșna.
                                                                             Felicitări tuturor celor implicați!                                                                                                                          Tatiana Vintur

Patrula de reciclare se desfăşoară sub forma unui program educaţional de protecţie a mediului, centrat pe colectarea şi reciclarea DEEE în unităţile de învăţământ, pentru a contribui la atingerea obiectivelor cantitative impuse de normele europene, respectiv de 4 kilograme/locuitor anual.
În școala noastră proiectul se deruleaza sub îndrumarea domnului profesor Liviu Luchian, care spune ca : ,,Fiecare lucru devine practic şi util când pui în el suflet şi entuziasm,,




        Pentru că fiecare copil are dreptul să respire aer curat, să se plimbe prin parcuri şi păduri curate, să se joace în spaţii îngrijite şi să crească într-un mediu sănătos, iar noi adulţii suntem responsabili să le asigurăm aceste condiţii










Patrula de reciclare a desfãşurat activitãţi  de informare cu privire la programul de reciclare DEEE;


Elevii au realizat diverse lucrãri pentru concursul de mascote;



Elevii au realizat afise;

         Elevii au  confecționat felicitări, decoratiuni pentru  bradul de Crăciun și chiar un brad în marine naturală  toate din materiale reciclabile.







CÂȘTIGĂTORII CONCURSULUI ,, COLIND DE CRĂCIUN,,


Concursul „Colind de Crăciun”

  -  decembrie 2012, IULIUS MALLL SUCEAVA -


            Asociaţia „Euroactiv” din Suceava, în colaborare cu Palatul Copiilor  Suceava, Iulius Mall Suceava, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Suceava şi Şcoala de Şoferi Auto Sette, a organizat, sâmbătă, pe 17 decembrie, Concursul de colinde, urături şi tradiţii populare „Colind de Crăciun”, desfăşurat la Iulius Mall, la care au participat elevi din 16 unităţi de învăţământ din judeţ şi cinci unităţi de asistenţă socială.
„Colind de Crăciun” se înscrie în calendarul Campaniei „Şanse egale pentru toţi copiii”. La evenimentul de sâmbătă au fost antrenaţi peste 400 de copii, de la şcoli din Suceava, Solca, Horodniceni, Hânţeşti, Moldoviţa, Iaslovăţ, Putna, Dumbrăveni, Gura Humorului, Vama, Horodnic de Jos, Vereşti, Fălticeni, Ipoteşti, Grămeşti, Băneşti, Rădăuţi şi din centre de plasament şi case de tip familial, care, la finalul acţiunii, au primit cadouri de la sponsori.

               Ca la orice concurs, a fost ales un juriu, compus din cinci membri: prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, deputat PD-L şi preşedinta juriului, directorul executiv al DGASPC Suceava, Margareta Isăilă, inspector şcolar Alexandra Chirilă - Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Cristi Costiuc, unul din sponsorii principali ai concursului şi Constantin Alexa, de la Şcoala de şoferi Auto Sette – Suceava.

În deschiderea evenimentului, câteva eleve de la Palatul Copiilor Suceava, coordonate de profesoara Mihaela Schiotis, au prezentat două dansuri, iar elevii Grupului Vocal „Visul Copiilor”, al Asociaţiei „Euroactiv” Suceava, au încântat publicul cu melodiile „E noaptea de Crăciun” şi „Viflaime, Viflaime”.
Concursul a continuat cu derularea probei de voce, unde fiecare grup a prezentat două colinde. După finalizarea probei de voce, juriul a deliberat clasamentul final pe trei secţiuni. În timp ce juriul delibera clasamentul final, Grupul Vocal „Visul Copiilor”, al Asociaţiei „Euroactiv” Suceava, a încântat publicul cu două melodii „Moşul” şi „Haleluja”, solist vocal Alexandru Tănase, elev la Şcoala din Plopeni.

       

Clasamentul final al concursului a fost:

 Locul I: Şcoala cu clasele I – VIII  Ipoteşti, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, Şcoala cu clasele I – VIII din Iaslovăţ şi Centrul de Plasament „Speranţa” din Suceava, Grup Şcolar „Vasile Cocea” – Moldoviţa;

Locul II: Şcoala cu cl. I – VIII nr. 8 Suceava, Grup Şcolar – Dumbrăveni, Şcoala cu cl. I – VIII nr.11 „Miron Costin” din Suceava, Şcoala cu cl. I – VIII din Hânţeşti, Şcoala cu cl. I – VIII din Vereşti, Şcoala cu cl. I – VIII din Băneşti, Serviciul alternativ de tip familial din Fălticeni, Centrul de Copii „Sf. Nicolae” din Suceava;

Locul III a fost ocupat de copiii de la Serviciul alternativ de tip familial din Gura Humorului, Şcoala cu cl. I – VIII „Ştefan cel Mare” – Putna, Şcoala specială cu cl.I – VIII „Sf. Stelian” din Rădăuţi,

Juriul a acordat şi patru menţiuni: Şcoala cu cl. I – VIII din Vama, Şcoala cu cl. I – VIII din Horodnic de Jos, Şcoala cu cl. I – VIII din Grămeşti, Şcoala cu cl.I – VIII din Horodniceni.
        Acţiunea de la Mall Suceava a continuat cu prezentarea de obiceiuri şi tradiţii de iarnă, unde publicul a putut urmări cele mai frumoase măşti şi urături bucovinene.


Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Local/2011-12-23/Concursul-Colind-de-Craciun-la-Iulius-Mall#ixzz2HrFMvt2Y