duminică, 24 iulie 2011

Sfârșit de an școlar 2010-2011

Fiecare moment este unic și își  pune amprenta asupra personalității noastre.


















 Nu e mult de când exclamam mândri: Suntem la începutul anului școlar 2010-2011.
          Priveam cu speranță și încredere , pentru că aveam în fața noastra un an care știam că ne va satisface nevoia de cunoaștere și deasemenea știam că ne vom distra  și vom învăța împreună  sensul cuvintelor prietenie și colegialitate.
            Așadar timpul a zburat și iată-ne ajunși la momentul bilanțului.

Sfârșitul de an școlar 2010 oferă posibilitatea de a reflecta la ceea ce am devenit.

 Am petrecut împreună clipe frumoase cu bucurii  și satisfacții, dar și clipe de deznădejde.
        De fiecare dată am avut alături de noi pe domnii profesori și pe parinți, care ne-au îndrumat și sprijinit în formarea noastră.

            Le mulțumim din suflet că și în acest an au adăugat încă o cărămidă la procesul devenirii noastre!